Duminică, 17 c. (17 iulie 1921), trebuind să se sfințească biserica din satul Cojușna, așezat în una din cele mai bogate regiuni și ai cărui locuitori sunt renumiți prin hărnicia și cumințenia lor, cum cu această ocazie urma să se adune aici țărani de prin toate satele volostei Siret, prietenii noștri politici din Cojușna ne invită a lua și noi parte, ca să mai luminăm poporul asupra mersului treburilor țării.
Sosim în satul ascuns printre dealuri ca într-o strachină, unde suntem primiți de sunetele sonore ale clopotelor bisericii de pe dealul opus, ce pentru prima dată chemau, cu glasul lor, pe credincioși în locașul Domnului. Înaintea noastră, pe măsură ce ne apropiem de biserică, șirul căruțelor cu vizitatori scădeau, pe când în urmă nu li se mai vedea capătul.
Curată, spațioasă, cu pereții acoperiți de icoane puse în rame aurite, biserica, ca și curtea, era plină de norod. Încă din curte dăm cu ochii de numeroși prieteni politici, care, aranjând totul pentru întrunire, ne așteptau.
Asistăm la serviciul religios, care se termină prin două inimoase cuvântări ținute țăranilor de preotul Ciubuc și învățătorul Marin, ambii arătțnd rolul religiei și bisericii pentru păstrarea nealterată a neamului românesc, apoi, până la ora fixată pentru întrunire, pornim pe la unii dintre cei ce cu insistență ne invitau la gospodăria lor.
După ce vizităm localul unde pentru seară era organizată o serbare națională cu coruri și recitări, după ce ne oprim puțin la unii prieteni, care parcă se întrec în a ne trata cu bunătățile unei gospodării de țară, ne îndreptăm spre școala condusă de învățătorul Marin. Încă de la poarta curticicăi cât o față de palmă, care înconjoară curatul local, înțelegem încă o dată că omul sfințește locul. În fața școlii, de mult 50 de metri pătrați, se văd frumos și curat cultivate tot soiul de zarzavaturi necesare unei gospodării. În dosul școlii, într-o curățenie perfectă, care nu e făcută în vederea unei inspecții, un mic grajd pentru vite, coteț pentru păsări și purcei, lemne pentru iarnă sunt frumos aranjate. Interiorul școlii și locuința micuță a învățătorului Marin respiră atâta liniște și curățenie, încât te face parcă să regreți viața zbuciumată și puțin patriarhală din oraș.
Din convorbirea cu dl Marin, care a fost de un interes deosebit din punct de vedere economic și politico-social, desprindem plângerile sătenilor, care par un ecou bine redat al celor cu multe neajunsuri.
– Și dacă n-ar fi harnici, dacă ar fi bețivi acești oameni, ale căror beciuri sunt pline cu butoaie, dacă ar avea alte vicii ori boli care să le irosească strânsura, parcă nu te-ar durea inima atâta când se plâng. Dar noi, care trăim în mijlocul lor zi de zi, vedem și-i înțelegem că nu mai pot lega două la un loc, căci nici ei nu știu încotro mai sunt datori și pentru ce să mai plătească biruri fără niciun folos. Li se iau banii pentru fel de fel de zemstve și voloste, pentru asigurări și fumărit, dar ei, nevăzând nicio îmbunătățire, le pare rău că-și aruncă produsul muncii lor grele pentru huzurul celor ce-și zic cârmuitorii lor. Iaca, astăzi, la biserică, ce credeți că vorbeau ei când au sosit domnii ceia cu automobilul la biserică? Toți sunt cunoscuți de noi ca neavând nimic până mai acum un an. Acum țăranii îți dau socoteală că automobilul este din banii lor, dar plimbă fără rost pe alții.
…
– Nădejdea noastră este răbdarea, acum. Și credem că nu ne va înșela nădejdea până la sfârșit. Bat, se pare, alte vânturi pe la București, vânturi bune ce s-ar abate și pe la noi…
Nu puțin mișcați, ne luăm rămas bun de la Dl Marin, pornind spre locul unde urmează să stăm de vorbă și cu poporul.
În mijlocul satului, la întretăierea câtorva drumuri, lume de tot felul era adunată. Alături, flăcăuandri fără grijă și fete frumos gătite învârteau hora într-un nor de praf. La sosirea noastră, muzica încetează și mic, și mare ne înconjoară, dornici a ne asculta.
Dl. Gh. I. Dimitriu, membru în Comitetul Central al Partidului Național-Liberal, explică, în limbajul poporului, ce este acest partid, care sunt tendințele lui viitoare, ce a căpătat și va putea căpăta țărănimea de pe urma lui, apoi, după ce face apel la unirea sufletească a tuturor românilor, împarte numeroase broșuri, manifeste și fotografia dlui Ion Brătianu. Întrunirea ia sfârșit în entuziasmul mulțimii, iar cei veniți din Chișinău pentru acest scop n-au putut să se înapoieze decât a doua zi, trebuind să răspundă invitațiilor numeroase pe care nu le-au putut refuza.
Semnat: Ghid
Cod: 4289
Descriere: Reportaj „În satul Cojușna”
Perioada: 17 iulie 1921
Sursa: Dreptatea (Chișinău), An. I, nr. 202, 22 iul. 1921, p.1
